.: Articole .: Pagina pentru copii. Articole scrise de copii si adolescenti pe tema credintei si a bisericii
Pagina pentru copii

.: Despe biserica

.: Ce este biserica pentru mine?

.: Postul

.: Religia este inima mea

.: Credinta - intre necesitate si putere


Biserica
Dorind sa-l contrazica, un necredincios îi spuse unui crestin: Ah…voi, crestinii, spuneti ca Dumnezeu este pretutindeni, pai daca este asa, de ce te duci la biserica pentru a participa la Sfânta Liturghie si sa asculti predica preotului, când oricum pe Dumnezeu Îl vedem peste tot. Nu?

- Ei, asa este, ca pe Dumnezeu cei cu credinta Îl vad peste tot si mai ales prin toate, dar ia priveste, chiar daca aerul este încarcat pretutindeni de vapori cu apa, mai ales când este ceata, ei bine, acestia nu-ti astâmpara setea si de aceea mergi la fântâna, nu? Ei, la fel si noi, crestinii, mergem la biserica, asa cum tu mergi la fântâna.

Tu îti astâmperi setea trupului cu apa proaspata si rece a fântânii, iar noi ne astâmparam setea sufletului cu apa facatoare de viata de la biserica, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Acolo, în timpul Sfintei Liturghii pentru rugaciunea preotului si a tuturor credinciosilor din biserica, se coboara Duhul Sfânt si ne curateste de pacate, ne mângâie sufletul si ne întareste în lupta cu ispitele si necazurile din lumea aceasta.

Ce este Biserica pentru mine?


Aceasta întrebare a fost adresata mai multor copii de diferite vârste, locuitori ai municipiului Chisinau. Mai jos propunem atentiei cititorilor raspunsurile lor.

Biserica este un locas Sfânt. Venind aici, simtim fiorul credintei catre Dumnezeu. Domnul ne cheama prin Ea sa ne pocaim.

Maria Deininov , cl. 2

Noi fara Biserica nu putem exista. Prin Ea noi ne apropiem de Dumnezeu, De Iisus Hristos si de Fecioara Maria. Noi venim la Biserica sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa intram în Împaratia Lui.

Rodica Spac, cl IV, liceul “Gh. Asachi”, Chisinau

Biserica este casa lui Dumnezeu. Oamenii stiu ca în Casa lui Dumnezeu nu-i paste nici un pericol.

Tatiana Calarasu, 11 ani

Biserica este mama noastra precum si Dumnezeu este Tatal Nostru. Ea ne ajuta la curatirea pacatelor. Prin Biserica noi ne mântuim, iar îngerii ne vad si se bucura.

Ilinca Sedelnitchi, 10 ani

La biserica venim sa ne sfintim sufletul si sa-l luminam. Trebuie cât mai des sa ne împartasim ca sa ne îmbracam în haina lui Dumnezeu, adica sa ne sfintim.

Dorina Bagrinovici, 13 ani
.: Sus

Postul


Domnul nostru Iisus Hristos este Mântuitorul omenirii.

Odata cu jertfa de pe Cruce, fiecare dintre noi poate sa fie mântuit. Dar pentru a avea parte de mântuire, oamenii au nevoie de rugaciune si de post. Rugaciunea si postul mareste, sau mai bine zis aprinde mai tare scânteia dumnezeiasca din sufletul nostru. Sfintii Parinti spun: “Postul este un canon de iertare si pocainta prin care omul îsi recunoaste pacatele sale. Este o nevointa a sufletului si trebuie tinut cu strictete dupa legile crestinesti”.

Dumitru Condrea, elev al liceului “Mircea Eliade” din Chisinau
.: Sus

Religia este inima mea


Sfânta Evanghelie ne descopera iubirea cea mai mare a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc. Bunul Dumnezeu de la început a iubit omul, caci a pus în el suflet nemuritor si 1-a asezat în fericirea raiului, ca sa mosteneasca toate bunatatile si frumusetile vesnice. Fiind zidirea cea mai aleasa dintre toate câte a facut, numai în om a pus o scânteie din El, scânteia dumnezeiasca, care este sufletul omului. Toate praznicele si sarbatorile le serbam o data pe an, însa bucuriile cele sfinte care ramân cu noi ne, învrednicesc sa le simtim în toate zilele. Desi sunt mai multe feluri de bucurii în viata noastra, numai bucuriile Duhului Sfânt au darul de a ne satisface pe de-plin constiinta si de a ne aduce deplina multumire sufleteasca. Toate faptele Sfintei Fecioare Maria sunt vrednice de mirat si pline de învataturi pentru noi. Pentru aceasta Sfânta Biserica n-a lasat nici una dintre aceste fapte stralucite fara sa ni le puna înainte ca o pilda, dupa care sa ne cârmuim viata si sa stim pentru ce ne închinam Ei, si pentru ce o cinstim cu atâta evlavie.

Mântuitorul Iisus Hristos, fiul Mariei, a facut multe minuni pe pamânt. Dar niste oameni rai, necrezându-L ca El este Fiul Domnului si spunând ca este mincinos, L-au rastignit pe cruce. Alaturi de El erau doi tâlhari. Iisus a spus despre cei ce-1 rastigneau: “larta-i, Tata, ca nu stiu ce fac”. Unul dintre tâlhari a spus: “Doamne, El e Fiul Tau. Te rog iarta-mi pacatul, Doamne”.

Iisus ne-a iertat pe toti si noi sa iertam pacatul altora.

Religia este frumoasa si plina de toate ce s-au petrecut cu multi ani în urma.

ANCUTA BLÂNDU , clasa a V-a
.: Sus

Credinta - intre necesitate si putere


A crede - a fi convins de existenta sau de adevarul unui lucru; a admite existenta lui Dumnezeu, a avea o anumita credinta religioasa. Doua explicatii succinte, ce cuprind mii de ginduri, mii de cuvinte, mii de vieti omenesti, ce-si duce existenta sub semnul credintei.
Credinta - un soare pe cerul destinelor noastre, de multe ori, ascuns sub norii incertitudinii.
Credinta- o necesitate.
Incepind cu leaganul omenirii, pina in prezent, oamenii s-au nascut , au crezut si au murit.Desigur, intre nastere si moarte viata nu e tesuta doar cu ata credintei, insa, anume ea, sau mai bine zis, necesitatea, dorinta de a crede reprezinta inima spirituala, ce ne pulseaza putearea vitala de a lupta, de a trai, de a cauta si a da un sens vietii.
Cred ca pasarile zboara. Cred in dragoste. Cred in fericire, in frumos. Cred in puterea cuvintului. Cred ca Cineva a creat lumea. De ce atunci, sa nu incerc si eu sa zbor , chiar daca as putea sa cad? De ce sa nu iubesc, sa fiu fericita? De ce n-as vedea in jurul meu doar frumosul, chiar si-n urit, doar cred in superioritatea Lui. De ce n-as venera si urma poruncile Celui Ce m-a creat? De ce nu? Doar credinta e putere, o putere imensa ce conduce intraga lume.
Dar, in momentul in care ma izbesc de zidul incertitudinii, in momentul in care credinta devine o datorie vitala sau o simpla obisnuinta?
Atunci ea nu mai are nici un sens, isi pastreaza doar carcasa si o palida umbra, ce ma urmareste in permanenta, iar, cu timpul, se topeste. Astfel, verbul inaripat "a crede" isi zdrobeste aripile si se transforma in "a nu crede". Dar, si aceasta pasare cu aripile frinte e plina de putere, putere ce lucreaza in directii necunoscute, nu obligatoriu in sensul negativ.
Intre "a crede" si "a nu crede" nu e decit un pas, asemeni pasului dintre dragoste si ura. Acest pas minuscul, urias, sau aproape ca inexistent, reprezinta puntea peste abisul incertitudinii. Un sfat as da celor, ce incearca sa treaca aceasta punte: in dreapta si in stinga e un spatiu putin explorat de om. Iar balansarea intre cele 2 maluri ar putea deveni periculoasa, desi de cele mai multe ori , e si ea o necesitate temporara. Aceasta e firea omului, aflata, mereu, la rascruce de drumuri.
Un pericol ascuns reprezinta lipsa credintei, ce duce, de cele mai multe ori, la indiferenta- o putere distrugatoare.
Traim intr-o lume plina de absurditati, de adevaruri pierdute, inexistente sau neintelese. Ne simtim atrasi de o lume abstracta si, cu toate acestea, materialul ne conduce spre extrema fiintei noastre, ne conduce la o prabusire care ar putea fi evitata: aceasta ne e destul, daca-l avem.
Totusi, cit de cruda, rigida si neinteleasa ar fi omenirea.Sfesnicul credintzei va arde pururea, deoarece credinta da viata sperantei, iar speranta moare ultima, sau poate niciodata.

Ana Macari, clasa a IX-a, eleva a liceului Academic Roman-Englez "Mircea Eliade"

.: Sus